Pagine

01/03/11

Întâlnire cu Sarah, din I Am Number Four

sarah

V-am promis ca astazi o veti cunoaste pe gagica lui John Smith si ma tin de cuvânt.

Sarah nu este un supererou dar este tipa care i-a sucit mintile lui Smith si i-a schimbat destinul. Nu va asteptati sa întâlniti cea mai populara fata din liceu, nici vorba.

Din contra, Sarah (interpretata de Dianna Agron) este “fata din vecini”, pasionata de fotografie. Desi este o fire retrasa la scoala, Sarah îsi foloseste aparatul foto si talentul pentru a imortaliza momente si lucruri pe care altii nu le vad.

Când îl întâlneste pe John Smith, sau Numarul 4, Sarah gaseste în el sufletul pereche, iar John are un motiv real sa înceteze sa fuga si sa-si înceapa o viata normala în Ohio.

Din pacate destinul le pregateste altceva iar cei doi sunt nevoiti sa foloseasca la maximum puterile supranaturale ale lui John, pentru a se putea proteja.

Dianna Agron se regaseste foarte mult în personajul solitar, Sarah.

“La scoala aveam colegi foarte sofisticati si niciodata nu am simtit ca ma integrez acolo. Eram în clase de onoare, scoala era foarte importanta pentru mine si îmi placea sa iau note mari. Eram trecuta în cartea de onoare a liceului si îmi placea fotografia, lucru pe care îl îmartasesc cu personajul meu, Sarah. Eram placuta pentru ca eram o persoana amabila. N-am fost niciodata o tipa cool”, povesteste Dianna.

Cât despre vestimentatie, în film Dianna alias Sarah este stilul tomboy. Cu toate acestea, reuseste sa-l cucereasca pe John Smith prin personalitatea sa si prin faptul ca împartasesc aceleasi preocupari.

Nu exista articole similare!!


View the original article here

Nessun commento:

Posta un commento